Producătorul de baterii pentru mașini electrice, Contemporary Amperex Technology Co. Ltd. (CATL), furnizor pentru toate modelele Tesla, pretinde că a reușit o revoluție în domeniu. Compania a anunțat că a reușit să producă o baterie cu o autonomie de 16 ani și 2 milioane de kilometri. Reprezentanții companiei spun că această baterie costă sensibil mai mult decât bateriile folosite în prezent pentru alimentarea mașinilor electrice.

Conform Reuters, în luna mai inginerii Tesla lucrau cu CATL pentru dezvoltarea unei baterii cu o autonomie de peste un milion de kilometri. Încă nu a fost confirmat că anunțul făcut acum are legătură cu proiectul anunțat în luna mai.

Originară din China, Contemporary Amperex Technology Co. Ltd. (CATL) este furnizor de baterii pentru Tesla și pentru Volkswagen. Odată cu anunțul realizării, oficialii companiei au spus că au capacitatea de a se apuca imediat de producția de serie. Încă nu s-a anunțat dacă producătorii de mașini electrice s-au arătat interesați de noul produs și nici dacă există comenzi ferme. În schimb, a fost menționat prețul care pare extrem de atractiv. Acesta va fi cu doar 10% mai mare decât cel al bateriilor folosite în prezent.

Autonomia bateriei este una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă mașinile electrice. În cazul în care alimentarea ar fi asigurată de o sursă cu o durată de viață extinsă, procesul de adopție al mașinilor electrice ar putea fi unul mult mai rapid. Bateriile sunt cea mai scumpă componentă a unei mașini electrice. În prezent, cele mai performante baterii nu depășesc un rulaj de 250.000 km sau o durată de utilizare de cel mult opt ani.

 

Topics #baterii masini electrice #masini electrice