e-Commerce

Facebook anunță schimbări majore pentru e-commerce. Influencerii vor putea vinde direct de pe platformele sociale

Facebook anunță noi facilități disponibile pentru utilizatorii rețelelor sociale pe care le deține. Aceste noi facilități ar putea schimba complet paradigma comerțului electronic, după ce conturile cu mulți urmăritori vor putea vinde direct de pe platformele sociale, informează BBC.

Compania fondată de Mark Zuckerberg, care deține și Instagram, a anunțat că viitorul cumpărăturilor online va depinde de creatorii de conținut.

Anunțul vine într-un moment în care publicul începe să devină reticent în ceea ce privește recomandările venite din partea așa numiților „influenceri”. Aceștia vin cu păreri pseudo-avizate în domenii diverse, pe care le legitimează doar prin faptul că au mulți urmăritori.

Malcolm Galdwell scrie în „Outliers”, carte publicată în 2008 că este nevoie de aproximativ 10.000 de ore de practică și studiu teoretic pentru a deveni expert într-un domeniu, ceea ce ridică semne de întrebare serioase cu privire la expertiza „specialiștilor” în diverse domenii care apar pe rețelele sociale.

Influencerii nu văd cu ochi buni această mișcare anunțată de Facebook. Intermedierea vânzărilor direct de platformele sociale va duce la o alterare a conținutului creat și publicat pe rețelele sociale. Fiecare postare, chiar dacă nu are nici o orientare comercială va putea fi interpretată ca reclamă, ca tentativă de a vinde un produs.

La rândul lor, urmăritorii s-ar putea dovedi mai reticenți la cele comunicate de influencerii preferați. În schimb, aceștia vor putea achiziționa mai ușor produsul promovat. Practic relația comercială se poate consuma mai repede, într-un singur loc, în beneficiul tuturor părților implicate.

Este o abordare nouă care ar putea avea impact atât asupra creatorilor de conținut, cât și asupra strategiilor comerciale și de marketing adoptate de branduri în mediul online.

Alte articole

Ai o afacere, îți promovezi brandul personal sau reprezinți o instituție publică?

Publică un articol, comunicat, publireportaj sau anunț, inclusiv un anunț de angajare, cu imagini și linkuri utile. Materialul poate fi descoperit de cititori și prin motoarele de căutare.

Publică materialul tău pe Weekend Biz

Servicii digitale pentru afacerea ta

Descoperă soluțiile dezvoltate pentru promovare, găzduire web, comunicare și administrarea afacerii tale online.