Business

Rețelele de brokeri de credite cresc, dar productivitatea diferă de peste trei ori între companii

În brokerajul de credite, o zi plină nu înseamnă automat și o zi productivă. Un dosar poate însemna ore de analiză, comparații între bănci, documente cerute și refăcute, discuții cu clientul și cu banca. Iar dacă finanțarea nu ajunge până la capăt, o parte din această muncă nu se transformă într-un rezultat economic.

Pentru clientul care caută un credit ipotecar pentru achiziția unei locuințe, rolul unui broker de credite este să pună ordine în oferte, acte și întrebări. Ce venituri acceptă banca? De ce două simulări pot arăta atât de diferit? Ce se întâmplă dacă prima variantă de finanțare nu se aprobă? Pentru profesionistul aflat de cealaltă parte a mesei, aceeași poveste are însă și o dimensiune economică: câtă activitate poate duce până la final fără să piardă din calitatea serviciului.

Bayer Credit explică, de exemplu, că serviciul de intermediere este gratuit pentru client, iar compania este remunerată de bancă după tragerea creditului. Până în acel moment, analiza și lucrul la dosar sunt deja făcute. De aici apare diferența dintre o agendă plină de solicitări și o activitate care produce efectiv credite finalizate.

Bayer Credit este un broker de credite cu acoperire națională, activ din 2007 și specializat în credite ipotecare pentru achiziția unei locuințe, membru fondator al Asociației Române a Brokerilor de Credite.

Cum se vede experiența în munca unui broker de credite

Un broker familiarizat cu veniturile din activități independente știe mai repede ce trebuie verificat și la ce bănci un astfel de profil poate avea șanse mai bune. Altul poate cunoaște foarte bine finanțarea construcțiilor, veniturile din dividende sau dosarele în care există mai multe surse de venit. Procedurile clare pot reduce solicitările repetate de documente, iar tehnologia poate scurta timpul necesar comparației dintre ofertele băncilor.

Pentru client, toate acestea pot însemna mai puține neclarități și un dosar mai ușor de urmărit. Pentru broker, pot însemna timp recuperat pentru alte cazuri. O echipă mare poate genera și prelua mai multe solicitări, dar presupune în același timp recrutare, formare, coordonare și instrumente de lucru. O echipă mai compactă poate avea o acoperire mai redusă, dar o activitate mai mare raportată la fiecare profesionist. Cele două modele nu produc automat aceleași rezultate.

Diferență de 3,5 ori între extreme

O analiză realizată de Bayer Credit pe rezultatele din 2025 a comparat 13 companii de brokeraj ipotecar cu cifre de afaceri de cel puțin un milion de euro. Calculul a raportat cifra de afaceri anuală a fiecărei companii la numărul reprezentanților desemnați înregistrați la finalul anului. Rezultatele merg de la aproximativ 133.000 de lei la aproape 470.000 de lei pe reprezentant, o diferență de aproximativ 3,5 ori între extreme.

„Brokerajul se învață lucrând dosare, nu doar fiind prezent într-o rețea. Un profesionist care lucrează constant multe cazuri întâlnește tipologii diferite de venituri, imobile și situații și își formează reflexele necesare pentru dosarele complicate. Când o rețea este foarte mare, dar activitatea pe fiecare om rămâne redusă, experiența practică se acumulează mai greu. Productivitatea fiecarui profesionist implicat nu spune singură cât de bun este un broker, dar un volum constant de dosare îl ține antrenat și îl ajută să răspundă mai bine atunci când apare o speță atipică”, spune Dragoș Nichifor, fondatorul brokerului de credite Bayer Credit.

 

Indicatorul trebuie însă citit exact pentru ceea ce este: cifră de afaceri raportată la dimensiunea rețelei. Nu reprezintă salariul brokerului, profitul companiei sau suma încasată personal de fiecare profesionist și nu poate măsura singur calitatea serviciului primit de client. Diferențele pot veni din valoarea medie a creditelor intermediate, structura remunerației, nivelul de activitate al reprezentanților sau modul în care este organizată fiecare companie. Comparația arată însă un lucru simplu: numărul oamenilor dintr-o rețea nu spune singur cât produce acea rețea pentru fiecare profesionist din interiorul ei.

Rețelele de brokeri de credite cresc mai repede decât piața ipotecară

Studiul Bayer Credit privind piața brokerilor de credite în 2025–2026 arată că numărul persoanelor fizice identificate în rețelele de brokeraj a crescut de la 1.478 la 1.963 într-un singur an, un avans de 32,8%.

În același timp, datele BNR pentru primul semestru din 2026 arată o evoluție în sens opus a creditării ipotecare noi în lei: volumul a depășit 27 miliarde de lei, dar a fost cu 8,5% sub nivelul din S1/2025. Seria include și renegocierile contractelor existente. Cele două statistici nu măsoară același lucru și nu permit calcularea directă a unui „venit mediu pe broker”, dar puse una lângă alta ridică o întrebare firească pentru industrie: de unde va veni activitatea necesară pentru a susține toate aceste rețele mai mari?

O variantă este câștigarea unei cote mai mari din distribuția creditului: mai mulți clienți care, în loc să meargă direct la bancă, aleg să lucreze prin broker. Alta este creșterea productivității: mai multe dosare finalizate, credite de valoare mai mare sau mai puțin timp pierdut în etapele care pot fi standardizate și automatizate.

În practică, probabil vor apărea tot mai clar două modele. Unele companii vor continua să mizeze pe rețele numeroase și acoperire teritorială, cu cât mai mulți oameni și puncte de contact cu clientul. Altele vor încerca să crească prin echipe mai compacte, experiență mai mare pe profesionist, tehnologie și productivitate ridicată. Niciunul dintre modele nu garantează singur succesul.

Dar într-o industrie în care numărul profesioniștilor a crescut cu aproape o treime într-un singur an, simpla mărime a rețelei va spune probabil din ce în ce mai puțin.

Va conta tot mai mult ce poate produce fiecare om din acea rețea și cu ce nivel de calitate poate face acest lucru.

Alte articole