Spotify a demarat o amplă campanie de investiții pentru a-și extinde portofoliul de servicii. Un prim pas important a fost făcut zilele trecute și confirmat în cursul zilei de miercuri. Serviciul de streaming de conținut muzical a achiziționat o companie specializată în podcasturi, Gimlet Media.

Valoarea tranzacției a fost de 200 de milioane USD, dar aceasta nu a fost singura mișcare făcută de Spotify în vederea extinderii. Compania a făcut și o a doua achiziție tot în domeniul podcaturilor. De data aceasta a fost vorba de compania care a dezvoltat și administrează platforma dedicată creatorilor de podcasturi, Anchor.

Aceste achiziții sunt doar primele mișcări pe care le face Spotify în acest an. Compania a anunțat un buget de achiziții de 500 de milioane de USD în 2019. Prin aceste achiziții dorește să își consolideze poziția de distribuitor de conținut muzical, dar nu numai. Este vizat tot segmentul audio.

Mișcarea Spotify amenință poziția Apple

Apple este, în momentul de față, liderul de piață pe segmentul podcasturilor și al doilea cel mai popular serviciu plătit de streaming de conținut muzical, după Spotify. Odată cu achiziția făcută, poziția Apple în domeniul podcasturilor este amenințată.

Alegerea Gimlet pentru a lua cu asalt piața podcasturilor a fost motivată de statutul de creator de conținut de calitativ, ceea ce oferă Spotify avantajul de a avea conținut propriu calitativ, distribuit pe platforma de streaming audio.

Anchor, platforma care ajută creatorii de podcasturi să-și construiască conținutul propunând un set de opțiuni intuitive și ușor de folosit. Tehnologia din spatele Anchor va permite Spotify să creeze in-house conținut de calitate într-un timp mult mai scurt, ceea ce i-ar da un avantaj important în fața concurenței.

Ce urmează să achiziționeze Spotify în continuare? Sunt o serie de produse audio care ar putea fi interesante pentru Spotify, de la rețele sociale, la platforme pentru imitarea vocii.

Topics #achizitii #extindere #Spotify