Utilizarea excesivă a telefonului mobil favorizează eliberarea de cortizol, un hormon generat de stres, care poate afecta sănătatea pe termen lung. Așadar, reducerea timpului de utilizare a smartphone-ului ar trebui să devină o preocupare a omului modern, în condițiile în care argumentele științifice care vin să susțină această schimbare de comportament.

O serie de studii au demonstrat că utilizarea excesivă a telefonului mobil are efecte negative la nivel psihic și fizic. Efectele se extind de la alterarea calității somnului, la reducerii stimei de sine, la reducerea capacității de concentrare, până la reducerea creativității, a productivității, a capacității de rezolvare a problemelor și de luare a deciziilor.

Acestor studii li se adaugă o descoperire recentă care întărește efectele negative ale utilizării smartphone-urilor, respectiv creșterea nivelului de cortizol, principalul hormon al stresului. Pe termen lung, acesta afectează starea generală de sănătate.

Cercetările în direcția cortizolului sunt de dată mai recentă. Până acum, oamenii de știință se contrau pe dopamină, un hormon care determină formarea de obiceiuri și chiar dependențe.

Secreția de cortizol declanșează schimbări fiziologice, cum ar fi variații ale tensiunii arteriale, a pulsului, sau a glicemiei, ceea ce ne ajută să reacționăm și să trecem peste amenințări fizice acute. Totuși, o secreție frecventă a acestui hormon atrage după sine o serie de efecte negative majore, deoarece nu se limitează doar la amenințări fizice, ci și la unele emoționale. De exemplu, primirea unui e-mail negativ din partea șefului în timpul liber.

New York Times compilează o serie de cercetări din domeniu și vine cu recomandări cu privire la o utilizare „sănătoasă” a dispozitivelor de care nu ne mai putem despărți.

Astfel, dacă aceste creșteri ale nivelului de cortizol generate de utilizarea telefonului mobil ar fi doar ocazionale ar avea un impact neglijabil asupra sănătății. Conform aplicației de monitorizare Moment, durata medie de utilizare a telefonului mobil în Statele Unite, este de patru ore. Conform Google, telefoanele mobile au instalate o serie de aplicații care „obligă” utilizatorul la o verificare frecventă a telefonului, ceea ce provoacă o stare aproape permanentă de stres.

Conform lui David Greenfield, profesor în psihiatrie clinică la Universitatea din Connecticut și fondatorului Centrului pentru Dependența de Internet și Tehnologie spune că în momentul în care telefonul nu este în apropiere sau în câmpul vizual al utilizatorului apare, frecvent, secreția de cortizol. Astfel se creează un sentiment neplăcut, ca reacție la stres, iar răspunsul natural al corpului este acela de a verifica dispozitivul pentru a combate stresul.

Chiar dacă pe moment problema pare rezolvată, de cele mai multe ori, verificare telefonului scoate la iveală un alt element de stres, fie o știre, o postare de pe rețele sociale sau un e-mail. Acest nou element determină o nouă creștere a nivelului de cortizol și o nevoie de a continua utilizarea telefonului pentru a combate stresul.

Studiile arată o legătură strânsă între cortizol și dezvoltarea unor afecțiuni grave. Depresia, obezitatea, diabetul de tip 2 , probleme de fertilitate, probleme cardiovasculare, demență sau atac cerebral. Dr. Robert Lusting, profesor emerit în endocrinologie pediatrică la Universitatea California din San Francisco spune că riscul de dezvoltare a tuturor bolilor cronice pe care le cunoaștem este crescut de stres. Așadar evitarea elementelor de stres este recomandată pentru prevenirea acestor afecțiuni.

În cazul în care efectele pe termen lung asupra sănătății nu determină o schimbare în comportamentul utilizatorului, creșterea regulată a nivelului de cortizol poate avea efecte la nivelul creierului. Conform Dr. Lusting, este posibil ca, pe termen scurt să ie afectată zona din creier care determină gândirea rațională și luarea deciziilor.

Topics #cortizol #efecte negative utilizare telefon mobil #uitlizare telefon mobil