Ediția din 2020 a Indexului Mastercard al Femeilor Antreprenor arată că favorizarea și încurajarea inițiativelor antreprenoriale venite din partea femeilor sunt cheia unei reveniri economice post-pandemie.

Pandemia de COVID-19 a afectat 87% dintre companiile din lume conduse de femei. În același timp, 42% dintre femeile antreprenor și-au migrat afacerile către mediul online, iar 37% au început să construiască afaceri care răspund unor nevoi foarte specifice, locale și de moment. 34% dintre femeile antreprenor au reușit să identifice noi oportunități de afaceri în timpul pandemiei. Aceste date provin în urma unor studii realizate de Organizația Mondială a Comerțului (OMC).

Conform aceleiași organizații, impactul negativ crescut al pandemiei asupra afacerilor conduse de femei se datorează unei prezențe pronunțate a femeilor antreprenor în domeniile care s-au dovedit a fi vulnerabile în această perioadă. OMC semnalează faptul că efectele acestei crize în rândul femeilor antreprenor se resimt si mai pronunțat în țările cu economii emergente.

Chiar dacă în țările cu economii emergente sectoarele în care femeile activează cu preponderență sunt în criză, speranța vine tot de la cele care acum caută soluții salvatoare. De cele mai multe ori, o situație de criză duce la inovație, la explorarea unor noi abordări, ceea ce duce, în cele din urmă la beneficii care, de cele mai multe ori, trec de limitele celor strict economice. În timp, impactul pozitiv cultural și social devine din ce în ce mai vizibil.

Indexul Mastercard al Femeilor Antreprenor este un raport anual care arată provocările și beneficiile cu care se întâlnesc femeile antreprenor. Indexul cuprinde 58 de economii naționale și conține informații importante pentru guverne, companii și indivizi în vederea implementării unor politici de incluziune care pot aduce beneficii imediate asupra eficienței economice.

Cele mai recente date ale indexului țara cu cele mai bune politici și practici pentru încurajarea antreprenoriatului feminin este Israelul. Urmează Statele Unite și Elveția. Progrese masive se fac și în America de Sud, unde o serie de țări fac eforturi susținute pentru încurajarea inițiativelor economice care pornesc de la femei. Cele mai active politici se derulează în Columbia, după care urmează Chile, Argentina, Brazilia, Mexic, Uruguay, Costa Rica, Peru și Ecuador.

Indexul Mastercard încearcă să demonstreze că un sistem coerent de politici de susținere a antreprenoriatului feminin poate deveni o soluție viabilă pentru construirea unui reviriment economic sustenabil. În același timp, ar fi o oportunitate de diminuare a diferențelor de oportunități între sexe dar și o încurajare a competitivității.

Topics #antreprenoriat feminin #criza COVID-19 #femei antreprenor