1. Statul Qatar a anunţat luni că va părăsi la 1 ianuarie Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC), transmite CNN. Compania petrolieră de stat Qatar Petroleum a făcut anunţul într-o serie serie de mesaje postate pe Twitter.(Mediafax.ro)

2. Noul regulament propus de Comisia Europeană, care elimină geoblocarea nejustificată în mediul online în întreaga Uniune, intră în vigoare în data de 3 decembrie 2018. (Economica.net)

3. Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Radu Oprea, spune că va deschide în anul 2018 ediția a doua a programului Start-Up Nation, prin care o serie de firme mici și mijlocii ar urma să primească de la stat fonduri nerambursabile de maximum 200.000 de lei fiecare, pentru investiții. (StartupCafe.ro)

4. Bilanţul primului an de im­ple­men­tare a ordonanţei care pre­ve­de transferul contribuţiilor de la angajator la angajat (OUG 79/2017) ilustrează o situaţie anormală pe piaţa muncii, în contextul în care unele companii nu ştiu dacă să majoreze sau nu salariile brute ale angajaţilor în 2019. (ZF.ro)

5. Mai multe state europene au cerut sau intentioneaza sa ceara unor producatori auto sa recheme de pe piata vehicule diesel, din cauza manipularii testelor de poluare ale acestora. (Ziare.com)

6. China şi Statele Unite au convenit un armistiţiu în războiul lor comercial, inclusiv să nu mărească tarifele vamale de la 1 ianuarie, după discuţiile dintre preşedintele american Donald Trump şi preşedintele chinez Xi Jinping, la summitul G20 din Buenos Aires, transmite Reuters. (News.ro)

7. Un fost director al UPC România a fost concediat la începutul acestui an pentru că, susține compania, ar fi transmis informații sensibile și confidențiale de pe adresa de e-mail de serviciu către cea personală și ar fi folosit aplicația Google Drive pe computerul de serviciu, fapte considerate ca reprezentând abatere disciplinară gravă conform reglementărilor interne. (Profit.ro)

 

Topics #revista presei #top news