1. Zona din România unde sărăcia este la ea acasă, iar mulți oameni au fost nevoiți să plece ar putea atrage 5 miliarde de euro, bani europeni. Valea Jiului este una dintre cele mai sărace regiuni din țara noastră. În fiecare an se închid mine, iar oamenii sunt nevoiți să își încerce norocol în altă parte. În Valea Jiului mai sunt în exploatare patru mine de huilă. (Capital.ro)

2. Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut, joi, la 3,36% pe an, de la 3,34% pe an, după o majorare consistentă în şedinţa precedentă, arată datele publicate de Banca Naţională a României (BNR). (ZF.ro)

3. Un grup de antreprenori unguri a lansat Oktogon Ventures, un fond de 20 de milioane de euro care vrea să acorde investiții startup-urilor din 8 țări est-europene, printre care și România, a anunțat recent ediția maghiară a Forbes, citată de eu-startups.com. (StartupCafe.ro)

4. Subsidiara din România a grupului francez Michelin a anunţat, joi, că va angaja anul acesta 400 de specialişti şi operatori, atât în Bucureşti, cât şi în cele trei fabrici pe care compania le deţine în Floreşti, Prahova, şi Zalău, Sălaj. (News.ro)

5. Guvernul a decis, prin ordonanta de urgenta, ca profesorii care au de recuperat banii pe care nu i-au primit in urma majorarii salariilor in 2008 sa primeasca si dobanzi. Suma totala se ridica la peste 700 de milioane de lei. (Ziare.com)

6. Frații Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii retailerului de bricolaj Dedeman și unii dintre cei mai bogați români, au cumpărat casa negustorului Nicolae Hlebnikian cu aproximativ 5 milioane de euro, în cea mai mare tranzacție cu locuințe a anului trecut, conform datelor obținute de Profit.ro. Imobilul, monument istoric de clasa B, este amplasat chiar lângă celebrul palat al omului de afaceri Gigi Becali, din centrul Bucureștiului. (Profit.ro)

7. La trei decenii de când nu se mai comercializează, televizorul Diamant revine pe piaţă. Acesta este relansat sub umbrela Horizon, brandul companiei Network One Distribution (NOD). Noile modele disponibile au diagonale între 22 şi 43 de inci şi rezoluţii HD, respectiv Full HD. (Economica.net)

 

 

Topics #revista presei #top news