1. Lira turcească și leul au avut cele mai slabe evoluții în raport cu dolarul și, respectiv, euro, în rândul monedelor din statele emergente în prima parte a anului, iar analiștii preconizează un sfârșit de an încă și mai slab, cu o depreciere suplimentară de aproape 5% pentru moneda românească. (Profit.ro)

2. Industria viniviticolă din România a “înghiţit” în perioada 2014-2017 sub 50% din cei 238,5 milioane de euro primiţi din bugetul Comisiei Europene prin Programul Naţional de Sprijin al României 2014-2018 din acest sector. Doar Grecia a absorbit mai puţin – doar 20,1% -, în condiţiile în care în majoritatea statelor gradul de absorbţie a variat între 80 şi 100%. (Economica.net)

3. Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) va publicat în această lună lista cu datornicii care nu şi-au plătit obligaţiile fiscale în T1 2019, conform legislaţiei în vigoare. În “lista ruşinii” sunt incluse firmele care nu şi-au achitat obligaţiile fiscale către Fisc în T1 2019. (ZF.ro)

4. Vase de lux pentru croaziere, ambarcaţiuni de mare capacitate pentru exploataţii petroliere şi nave de transport maritim vor fi construite în următoarea perioadă în şantierul naval Damen din Mangalia. Potrivit unui comunicat comun, transmis de compania Damen şi Ministerul Economiei, noile contracte majore, recent semnate, sunt axate pe toate cele trei sectoare de activitate ale şantierului din Mangalia. (Mediafax.ro)

5. Autoritatea pentru supravegherea protecţiei datelor (EDPS) din UE investighează dacă Comisia Europeană şi alte instituţii din blocul comunitar respectă reglementările stricte în vigoare în acordurile software convenite cu Microsoft, transmite Reuters. (News.ro)

6. Conglomeratul american General Electric (GE) trebuie sa plateasca o amenda de 52 de milioane de euro (58 de milioane de dolari) pentru ca a furnizat UE informatii incorecte cand a solicitat aprobarea pentru achizitionarea LM Wind, producatorul danez de componente pentru turbine eoliene, a anuntat luni Comisia Europeana. (Ziare.com)

7. Dezvoltarea pe termen lung a Romaniei a fost sacrificata pentru “bunastarea” de moment a romanilor. Investitiile atat de necesare modernizarii infrastructurii, in toate domeniile, au fost sacrificate pentru cresteri de salarii si pensii. Insa, datele Statisticii arata ca, in decurs de un an, veniturile romanilor, pe gospodarii, au crescut cu putin peste 1.000 de lei. Insa si cheltuielile au crescut aproape in acelasi ritm. Pe ce s-au dus banii primiti in plus de romani? (Wall-Street.ro)

Topics #revista presei #top news