1. În primele nouă luni ale anului România a avut cea mai mare creştere procentuală a înmatriculărilor de maşini electrice din UE, cu 382,5%, de la 97 de unităţi anul trecut la 468 în acest an, informează Asociaţia Constructorilor de Automobile din România. (ZF.ro)

2. Volkswagen va concura Tesla cu un automobil electric care va costa sub 20.000 de euro (22.836 dolari) și va converti trei dintre fabricile sale în unități producătoare de vehicule electrice, în cadrul unui amplu program de restructurare, a declarat joi o sursă apropiată situației, transmite Reuters. (Profit.ro)

3. Google a anunţat că va implementa suport pentru telefoanele pliabile în sistemul de operare Android în aceeaşi zi în care producătorul coreean Samsung a prezentat noul său telefon pliabil, potrivit techcrunch.com. (Economica.net)

4. În cadrul Ministerului Mediului, se analizează o valoare, legat de Taxa Auto, care, pe de o parte să descurajeze potențialii cumpăratori de autovehicule vechi și poluante, în vederea înmatriculării unui număr cât mai mic de astfel de autovehicule. (Money.ro)

5. În prag de Black Friday, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor prin intermediul Centrului European al Consumatorilor România (ECC Romania) a realizat un ghid pentru consumatorii care vor să profite de reducerile comercianților din perioada 16-30 noiembrie 2018. (Capital.ro)

6. Facebook îşi va mări de patru ori spaţiul sediului central din Dublin, ceea ce îi va permite să îşi crească de peste două ori numărul angajaţilor, care depăşeşte în prezent 4.000 de persoane, transmite Reuters. (News.ro)

7. Energia solara, desi la indemana, e departe de a fi suficienta, dat fiind ca nu poate fi stocata pe termen lung. Dar lucrurile par sa se schimbe. Cercetatorii suedezi au anuntat ca au dezvoltat un fluid care poate stoca energie de la soare timp de 18 ani. (Ziare.com)

 

 

Topics #revista presei #top news