1. Preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, al Parlamentului European Antonio Tajani şi al Consiliului European Donald Tusk vor fi, începând de joi la Bucureşti, cu ocazia inaugurării Preşedinţiei Consiliului UE preluată de România de la 1 ianuarie. (Mediafax.ro)

2. Alertă pentru românii care au rate în euro sau vor să schimbe valută. Moneda națională nu pare să-și revină după ce leul a atins miercuri cel mai slab nivel din istorie – 4,6722 lei pentru un euro.(Capital.ro)

3. Ordonaţa de Urgenţă nr. 114 din 2018, publicată în Monitorul Oficial pe 29 decembrie, aduce o schimbare paradigmatică pentru angajatorii şi salariaţii din construcţii. Prin Ordonanţa antementenţionată, Guvernul a stabilit, în premieră pentru ţara noastră, un salariul minim exclusiv pentru angajaţii din construcţii. Concret, cel puţin 3.000 de lei brut lunar vor câştiga din 2019 angajaţii cu contracte individuale de muncă în sectorul construcţiilor. (Economica.net)

4. Veniturile totale ale gospodăriilor din România au crescut în al treilea trimestru al anului trecut cu 30% față de aceeași perioadă a anului anterior, până la 4.454 lei (955 euro) pe lună, dar cheltuielile s-au majorat cu 34,9%, la 3.891 lei (835 euro), arată datele publicate, joi, de Institutul Național de Statistică (INS). (Profit.ro)

5. Zeci de licitatii pe fonduri europene au de suferit dupa adoptarea ordonantei ce cuprinde mai milte masuri fiscal-bugetare si in domeniul investitiilor publice pentru anul 2019. (Ziare.com)

6. Toyota Motor va rechema alte 1,7 milioane de vehicule la nivel mondial, din cauza posibilelor defecţiuni ale dispozitivelor de umflare a airbag-urilor Takata, în cadrul unei campanii multi-anuale la nivelul industriei auto, care a început în 2016. (News.ro)

7. Astăzi este ziua de salariu pentru 800.000 de angajaţi americani, însă ambiţia lui Donald Trump de a ţine guvernul blocat generează o problemă: Nu sunt bani de salarii (ZF.ro)

 

Topics #revista presei #top news