1. Chiar dacă în ultimii doi ani numărul de turiști străini în București s-a împotmolit undeva pe la 1,2 milioane de persoane, Capitala rămâne principala destinație din România pentru turiștii străini, ajunși într-un număr de trei ori mai mare decât în orașele Constanța, Brașov, Cluj-Napoca și Timișoara împreună. (Profit.ro)

2. Automobile Dacia este pentru al doilea an consecutiv compania privată cu cei mai mulţi salariaţi din economie, arată datele pe care Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) le-a comunicat pentru Economica. OMV Petrom coboară pe poziţia a patra în top, cu peste 800 de oameni mai puţin pe statele de plată, în medie, în 2018 faţă de nivelul din 2017. (Economica.net)

3. eMag IT Research SRL, firmă deţinută de Dante Internaţional, compania care administrează retailerul online eMAG, cel mai mare din România, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri netă de 109,5 milioane lei (23,5 milioane euro), cu 26% mai mare comparativ cu 2017, potrivit datelor raportate la Ministerul de Finanţe. (ZF.ro)

4. Compania japoneză de tranzacţionare a criptomonedelor Bitpoint şi-a suspendat activitatea după ce a pierdut, într-un atac cibernetic, monede virtuale în valoare de 32 de milioane de dolari, relatează Bloomberg. În atac, care a inclus atât ripple cât şi alte criptomonede, au dispărut atât sume din conturile clienţilor cât şi din conturile companiei. (Mediafax.ro)

5. Pe lunga listă a celor care se arată sceptici în legătură cu planul Facebook de a lansa moneda electronică Libra s-a adăugat acum și Donald Trump care a pus câteva mesaje pe Twitter despre subiect. Trump spune că nu are încredere în Bitcoin și alte criptomonede și crede că ”sunt volatile și nu au nimic la bază”. (HotNews.ro)

6. Companiile din sectorul industriei de prelucrare au primit, în luna mai, comenzi noi mai mari cu 5% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, în principal ca urmare a cererii mai mari înregistrate de firmele din industria bunurilor de capital, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS). (News.ro)

7. Partidele parlamentare au primit in prima decada a lunii iulie, de la bugetul de stat, aproape 20 de milioane de lei, mai mult de jumatate ajungand in buzunarele PSD, conform celei mai recente informari facute de Autoritatea Electorala Permanenta (AEP). (Ziare.com)

8. Infrastructura feroviara din Portul Constanta, cel mai mare din flancul estic al Uniunii Europene, este limitata si invechita si are nevoie de 280,7 milioane de euro, in perioada 2019-2023, pentru a se moderniza, potrivit strategiei de dezvoltare a infrastructurii rutiere, publicata de Ministerul Transporturilor. (Wall-Street.ro)

 

Topics #revista presei #top news