1. Salariile din sectorul public au ajuns în ianuarie la o creștere de 26,7% raportat la prima lună a anului trecut, un ritm mult mai alert comparativ cu situația din mediul privat, unde avansul anual a fost de numai 15,8%. În plus, diferența dintre salariul mediu din administrația publică și cel din sectorul privat este acum extrem de mare, la un nivel similar cu cel din anul 2008, anul în care la nivel global s-a declanșat criza financiară. (Profit.ro)

2. Compania Facebook a transmis, legat de problemele de accesare întâmpinate de utilizatori din diverse părţi ale lumii, miercuri, că nu a fost vorba despre un atac cibernetic, însă nu a oferit mai multe detalii. Miercuri, timp de mai multe ore, Facebook şi Instagram nu au putut fi accesate din mai multe ţări din Europa, numeroase state din America de Sud şi din SUA. (Economica.net)

3. Una dintre cele mai mari bănci din România anunță că a întâmpinat probleme mari în acest început de an, ca urmare a imprevizibilității măsurilor guvernamentale. Anunțul este unul alarmant, câtă vreme nu mai puțin de 2 milioane de români își țin banii acolo. (Capital.ro)

4. Carpathian Springs, compania care se ocupă de îmbutelierea brandului de apă minerală naturală AQUA Carpatica, a terminat anul 2018 cu un profit net de 53,6 milioane de lei (peste 11 mil. euro), în creştere cu aproape 50% faţă de anul precedent, arată calculele ZF pe baza datelor de la Ministerul de Finanţe. (ZF.ro)

5. Compania Boeing a anunţat, miercuri seară, suspendarea zborurilor avioanelor 737 Max în întreaga lume, după deciziile similare luate de Uniunea Europeană şi Statelor Unite. (Mediafax.ro)

6. Deputaţii britanici au respins – cu un scor foarte strâns -, miercuri, opţiunea unei ieşiri din Uniunea Europeană (UE) fără acord, însă riscul unei rupturi brutale continuă să planeze în cazul în care Londra nu reuşeşte să se înţeleagă cu Bruxellesul, relatează AFP. (News.ro)

7. Romania va avea, pana in anul 2021, un portal de informatii integrate cu privire la situatia, la zi, a fiecarui contribuabil, a declarat, miercuri seara, ministrul Comunicatiilor si Societatii Informationale, Alexandru Petrescu. (Ziare.com)

Topics #revista presei #top news