1. Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut puternic vineri la 3,28% de la 3,17% joi, nivel la care a stagnat trei zile, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României – BNR. (ZF.ro)

2. Manipulări de dividende implicând bănci şi fonduri financiare au provocat prejudicii, la încasarea impozitelor, în aproximativ zece ţări europene, în valoare de aproximativ 55 de miliarde de euro, începând din 2001, dezvăluie 19 instituţii de presă într-o anchetă comună, relatează AFP. (News.ro)

3. Piaţa de echipamente electronice recondiţionate va creşte în acest an cu peste 25%, având în vedere că produsele sunt mult mai ieftine. Cele mai căutate produse recondiţionate sunt laptopurile, calculatoarele/sistemele PC şi imprimantele. (Adevarul.ro)

4. Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a condamnat, joi, România pentru neîdeplinirea Directivei 1999/31/CE privind depozitele de deșeuri. 68 de gropi de gunoi neconforme sunt în continuare deschise, deși România avea obligația de a le închide și a le reabilita până la 16 iulie 2009.(Profit.ro)

5. Un acord cu Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord privind ieşirea din Uniunea Europeană este convenit în proporţie de 90%, deşi încă există o probabilitate de a nu se ajunge la o înţelegere, din cauza divergenţelor privind frontiera irlandeză, a afirmat vineri negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, potrivit Reuters. (Economica.net)

6. Una dintre cele mai mari companii de stat din subordinea Ministerului Transporturilor oferă salarii fabuloase. Bugetul de venituri şi cheltuieli al Metrorex rectificat aprobat pe anul indică faptul că nivelul câştigului mediu lunar pe salariat este de 5.492 lei de lei, pentru 4.560 de angajaţi. (Capital.ro)

7. Curtea de Apel Bucuresti obliga compania italiana care a construit lotul 3 al Autostrazii Sibiu-Orastie, surpat la cateva zile dupa inaugurare, sa returneze peste 83 de milioane de lei statului roman. (Ziare.com)

Topics #revista presei #top news