1. Productivitatea muncii calculată pe oră lucrată a crescut în România cu aproximativ 50% de la aderarea la Uniunea Europeană, cel mai rapid ritm din UE, și a ajuns foarte aproape de un grup de state cu o evoluție mai lentă sau chiar în declin, printre care Polonia, Ungaria, Croația și Grecia, conform datelor analizate de (Profit.ro)

2. Volkswagen ar putea să-şi mute în Serbia fabrica din Ucraina, a afirmat Milenko Kostic, proprietarul Auto Cacak, dealer al Skoda în Serbia, pentru publicaţia sârbă Vecernje Novosti, transmite Tanjug. Uzina din Ucraina, aflată în apropiere de graniţa cu România, produce câteva modele Skoda. Conform omului de afaceri sârb, pe listă se mai află România, Bulgaria şi Turcia. (Economica.net)

3. Compania de stat Nuclearelectrica, care acoperă 20% din consumul de energie a ţării, a semnat un Memorandum de Înţelegere cu NuScale Power în vederea realizării unui schimb de informaţii tehnice şi economice cu privire la tehnologia nucleară inovatoare dezvoltată de NuScale. (Capital.ro)

4. Tarifele percepute pentru autoturismul de schimb care este oferit păgubitului RCA de către unităţile service sau cele partenere depăşesc cu mult tarifele normale ale firmelor rent-a-car, apreciază COTAR, care consideră că astfel de practici ar trebui sancţionate de Consiliul Concurenţei. (Mediafax.ro)

5. Facebook va modifica platforma de publicitate plătită, pentru a preveni discriminarea din reclamele pentru angajări, imobiliare şi cele referitoare la creditare, în urma unui acord convenit cu Uniunea Americană pentru Libertăţi Civile (ACLU), transmite Reuters. (News.ro)

6. 9.000 de accesari simultane – acesta este pragul de la care, astazi, martie 2019, se blocheaza infrastructura informatica din spatele interfetei pe care utilizatorii externi o folosesc pentru a comunica cu Fiscul. (Ziare.com)

7. Un total de 23 de companii listate pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB) vor sa distribuie anul acesta dividende in valoare totala de 4,8 miliarde lei, actionarii BRD, Fondul Proprietatea (FP) si Banca Transilvania (TLV) urmand sa obtina cele mai mari castiguri, cuprinse intre 8 si 13%. (Wall-Street.ro)

Topics #revista presei #top news