1. Cei mai mari investitori din medicina dentară sunt MedLife care controlează Dent Estet, liderul pieţei stomatologice din România şi medicul Ionuţ Adrian Leahu care deţine clinicile dr Leahu. În topul celor mai puternici investitori din piaţa de profil urmează chirugul Ion Nicolescu şi Manuela Agatstein care au împreună Nicolescu&Agatstein SRL prin care operează clinicile dentare cu acelaşi nume şi Artis Bio Tech SRL, distribuitor de sisteme de implanturi şi instrumentar stomatologic. (Economica.net)

2. China General Nuclear Power (CGN), gigantul chinez de stat partener al Nuclearelectrica la proiectul construirii reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, a fost plasat de autoritățile americane pe o “listă neagră” cu companii despre care se consideră că acționează “împotriva securității naționale și intereselor de politică externă” ale SUA, cu circa o săptămână înaintea întâlnirii de la Casa Albă dintre Donald Trump și Klaus Iohannis. (Profit.ro)

3. Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a spus joi, drept răspuns la interpelarea unui deputat PNL, că până la sfârșitul anului vor fi realizate lucrări de reparații la aproximativ 500 de vagoane de călători. Mai mult, CFR vrea modernizarea a circa 1.001 km de cale ferată pentru creșterea vitezei. (Capital.ro)

4. De ce gradul de bancarizare al României este cel mai mic din UE? Doar în una din patru comune din România există bancomat. Trei sferturi din oamenii care locuiesc în mediul rural, care reprezintă jumătate din populaţia ţării, nu au acces direct la un serviciu bancar de bază: un bancomat. (ZF.ro)

5. Ministerul Agriculturii anunţă, într-un comunicat de presă, că a prelevat 2080 probe din pieţe, atât fructe cât şi legume, iar o primă concluzie este aceea că produsele româneşti nu depăşesc limitele maxime admise de reziduuri de pesticide. Totuşi, există o problemă legată de documentele pe marfă. (Mediafax.ro)

6. Ministerul Finanțelor Publice a elaborat un proiect de act normativ pentru a putea crea bãnci naționale de dezvoltare, care sunt constituite și funcționeazã ca instituții de credit. Inițial, informația a apărut la începutul lunii mai, într-un raport al Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, despre care Hotnews.ro a scris. (HotNews.ro)

7. Ambasada Chinei a afirmat joi că relaţiile bilaterale cu Canada au dificultăţi mari şi a cerut autorităţilor de la Ottawa să o elibereze pe directoarea financiară a Huawei Technologies, Meng Wanzhou, transmite Reuters. Premierul canadian Justin Trudeau a anunţat miercuri că guvernul său nu intenţionează să dea înapoi în acest conflict şi va apăra interesele Canadei. (News.ro)

Topics #revista presei #top news