1. Startup-urile IT din Uniunea Europeană, inclusiv cele din România, pot obține granturi de până la 50.000 de euro fiecare, pentru a dezvolta afaceri legate de tehnologia blockchain, în cadrul unui accelerator de business finanțat din fonduri europene, la care se fac înscrieri online. (StartupCafe.ro)

2. Google susține că face eforturi foarte mari și investește sume importante de bani pentru a limita răspândirea conținutului care încurajează ura. (Profit.ro)

3. OMV Petrom, singurul producător de petrol şi gaze din România, a raportat un profit net de 1,15 miliarde de lei în primul trimestru al acestui an, cu 35% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Producţia de hidrocarburi a scăzut, mai ales cea de gaze, dar au crescut producţia de energie electrică şi vânzările de carburanţi. (Economica.net)

4. Un program-cheie pentru România va fi pus în aplicare în cel mai scurt timp. Se vor investi milioane de euro pentru dezvoltarea unui sector important din economie. Mai mult, companiile vor avea parte de sprijin financiar din partea statului român. (Capital.ro)

5. Erste Group a încheiat primul trimestru al anului cu un venit net din dobânzi de 1,16 miliarde lei, în creştere cu 7,2% faţă de perioada similară a anului trecut, susţinut în special de evoluţia din Republica Cehă, dar şi în alte pieţe principale, potrivit raportului financiar al grupului austriac. (ZF.ro)

6. Regula includerii în formula de calcul a ratei de dobândă a indicelui de referinţă calculat exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare calculat trimestrial se aplică şi programelor guvernamentale Prima Casă, Prima Maşină şi Investeşte în Tine, anunţă Ministerul Finanţelor. (Mediafax.ro)

7. Directorii firmelor din România estimează o creştere a preţurilor în construcţii şi comerţul cu amănuntul, dar şi a activităţii, până în iunie, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS). (News.ro)

8. O companie daneza, dar si doua universitati din aceeasi tara au inceput sa colaboreze, obiectivul fiind acela de a realiza, din resturile alimentare, combustibil “eco” pentru avioane. (Ziare.com)

9. Turistii care si-au petrecut vacanta de Paste si 1 Mai in Romania au cheltuit peste 12,5 milioane euro, numai pentru servicii de cazare si masa, a transmis Federatia Patronatelor din Turismul Romanesc. Zonele rurale au fost cele care au atras cei mai multi turisti, urmate de statiunile de pe litoral, cele montane si balneare. (Wall-Street.ro)

 

 

 

Topics #revista presei #top news