1. Nestlé, cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume,cu sediul în Elveția, își închide fabrica din Timișoara, singura din România.Conducerea a informat angajații cu privire la intenția de închidere a fabricii și a inițiat discuțiile cu sindicatul și angajații pentru a găsi soluția cea mai potrivită pentru cele 388 de persoane vizate, aflate în fabrică. (Profit.ro)

2. Statul român nu va cumpăra proiectul tehnic realizat de Salini Impregilo privind tunelurile pentru urși de pe lotul 2 al Autostrăzii Lugoj – Deva, din cauză că pretențiile financiare ale firmei italiene sunt inacceptabile, spun surse apropiate situației pentru ECONOMICA.NET. Prin urmare, proiectarea tunelurilor va fi atribuită, la pachet cu construcția, unui consorțiu ce ar putea fi stabilit până la finele anului. (Economica.net)

3. Institutul Național de Statistică (INS) a anunțat, vineri, în cea de-a doua serie de date provizorii, creșterea economică din trimestrul al treilea din 2018, de 4,4%, fiind la jumătate față de creșterea din 2017 din aceeași perioadă, când procentul a fost de 8,8%. (HotNews.ro)

4. Procurorii din Tokyo l-au acuzat vineri pe fostul preşedinte al companiei Nissan Motor, Carlos Ghosn, de două noi abateri financiare, a anunţat avocatul său, citat de Reuters. (Mediafax.ro)

5. Desi se lauda ca ia masuri pentru a-l scuti pe roman de cheltuieli nejustificate, Cabinetul Dancila face tocmai pe dos. Cu alte cuvinte, ia decizii care, in loc sa-i miscoreze omului facturile, risca sa i le majoreze impovarator. (Ziare.com)

6. Vodafone plănuieşte să concedieze circa 1.200 de persoane în Spania, a anunţat compania astăzi, potrivit CNBC.Compania a refuzat să ofere mai multe informaţii sursei citate până când nu va purta discuţiile cu sindicatul muncitorilor – acestea fiind programate pentru sfârşitul lunii. (ZF.ro)

7. Cel mai popular site de informaţii din domeniul cinematografiei are propriul serviciu de video streaming, care se numeşte Freedrive. Disponibil în momentul lansării doar în Statele Unite, Freedrive este gratuit şi monetizat prin intermediul reclamelor. (News.ro)

 

Topics #revista presei #top news