1. Protecţia Consmatorului a dat magazinelor, anul trecut, amenzi de aproximativ 3,8 milioane de lei. Printre neregulile des întâlnite se numără produsele care nu sunt ceea ce scrie pe etichetă că sunt, produse vrac cu aspect şi culoare modifcate, alimente expirate în zona gastro sau promoţii înşelătoare. (Economica.net)

2. Maguay Computers va furniza Consiliului Concurenței sistemul IT pentru monitorizarea prețurilor în cadrul proiectului “Monitorul prețurilor carburanților și a produselor alimentare”. Estimat la 1,73 milioane de lei, fără TVA, pentru o perioadă de 7 luni, contractul a fost atribuit pentru 1,42 milioane de lei, fără TVA. (Profit.ro)

3. Parlamentarii au lucrat asiduu marți noaptea, cand au reușit să voteze avizul pentru proiectul bugetului asigurărilor sociale pe 2019, referitor la pensiile și ajutoarele sociale oferite de stat. Acesta a primit aviz favorabil la limită. (Capital.ro)

4. Faţă de ianuarie 2018, din rândul celor mai mari cinci companii listate, doar Petrom a fost pe plus în funcţie de valoarea de piaţă. OMV Petrom, Romgaz şi Banca Transilvania sunt cele mai valoroase com­panii de la bursa românească la finele lunii ianuarie din 2019, cu o capitalizare cumulată de 36,6 miliarde de lei, în scădere cu 11% faţă de aceeaşi lună din 2018, potrivit calculelor ZF pe baza datelor BVB. (ZF.ro)

5. În contextul pregătirilor pentru un „Brexit dur”, companiile trebuie să urgenteze implementarea unor măsuri care să permită continuarea activităţilor după data de 29 martie 2019, arată o analiză EY semnată de Alexander Milcev, Partener, şi Cristina Galin, Tax Senior Manager. (Mediafax.ro)

6. Fiscul a anunțat în ianuarie că începe operațiune Iceberg, reprezentând o acțiune amplă de verificare fiscală a celor mai mari companii, acoperind toate domeniile de activitate economică din România. Virgil Pîrvulescu, vicepreședinte ANAF, a declarat în cadrul unui eveniment organizat de PwC că sunt în analiză 487 de contribuabili. (HotNews.ro)

7. Veniturile totale din esporturi, respectiv din competiţiile de jocuri video în echipe, vor creşte cu 27% în 2019, la 1,1 miliarde de dolari, pe fondul veniturilor mai mari din publicitate, sponsorizări şi drepturi media pentru jocurile video, potrivit unui raport realizat de Newzoo, firmă de analiză a industriei jocurilor, transmite Reuters. (News.ro)

8. Dupa ce am ajuns la mijlocul lunii februarie fara buget, Parlamentul lucreaza acum si noaptea pentru a da avizele necesare. La ora 02:00 in comisiile de buget-finante se dezbatea aprins stabilirea taxelor de catre administratiile locale, moment in care la Parlament a ajuns si ministrul Fiantelor, Eugen Teodorovici. (ZIare.com)

Topics #revista presei #top news