1. Volkswagen încă explorează opţiunile privind o investiţie într-o fabrică din Europa de Est şi încă nu a fost luată o decizie, a afirmat Mark Langendorf, de la Departamentul de Comunicare al grupului german, într-un interviu acordat publicaţiei sârbe Blic, transmite Tanjug. (Economica.net)

2. România a urcat pe locul opt în topul ţărilor producătoare de auto­turisme la nivelul UE de­pă­şind Un­ga­ria şi Polonia, po­trivit datelor Asociaţiei Con­struc­torilor Europeni de Au­to­mobile (ACEA). Saltul vine în condiţiile în care Ford a produs în premieră peste 140.000 de SUV-uri EcoSport la Craiova, de trei ori mai multe maşini decât în 2017 când în producţie era B-Max, iar Duster a adus la Mioveni o creştere de 7%. (ZF.ro)

3. Fondul de investiții sud-african MAS Real Estate, care a preluat anul trecut Militari Shopping Center, centrul comercial din vestul Bucureștiului, cumpără de la PKM Developments un portofoliu de 9 centre comerciale în România, într-o tranzacție de aproximativ 109 milioane de euro. (Profit.ro)

4. Compania americană Raytheon îşi consolidează parteneriatul pe care îl are cu industria românească de apărare prin lansarea către Aerostar a unei comenzi pentru lucrări destinate sistemului de apărare antiaeriană Patriot. (Mediafax.ro)

5. Gigantul mondial al internetului Google, unul dintre criticii proiectului de directivă europeană a drepturilor de autor, atrage atenția că cea mai recentă formă a textului, pentru care Președinția României la Consiliul UE și Parlamentul European au ajuns la un acord de principiu, amenință publicațiile online mici, care au un trafic bazat mai ales pe motoarele de căutare și pe rețelele sociale. (StartupCafe.ro)

6. Philip Morris International Inc. (PMI) a devenit prima companie internaţională certificată la nivel global de Fundaţia Equal-Salary pentru plata egală a angajaţilor săi, iar Philip Morris în România este prima companie care obţine această certificare la nivel local. (News.ro)

7. Noile reguli pentru programul Rabla reprezinta un pericol pentru viitorul acestuia, conditiile fiind destul de stricte pentru cei care vor sa isi dea masinile vechi la schimb pentru un voucher cu ajutorul caruia pot achiziona un autoturism nou. (Ziare.com)

 

Topics #revista presei #top news