1. Personale fizice care au achiziţionat mai mult de două maşini pe an şi care apoi devin intermediari vor fi verificaţi de inspectorii DGAF, se arată în cel mai recent comunicat al ANAF. (BusinessMagazin.ro)

2. Romania a stagnat, in trimestrul al treilea al acestui an, in topul suferintei la pompa, astfel ca suntem aproape la egalitate cu China cand vine vorba de cat de tare ne arde pretul benzinei la buzunare. (Ziare.com)

3. Banca Transilvania, a doua cea mai mare instituţie de credit după active de pe piaţa locală, a raportat pentru primele nouă luni ale anului un profit net de 979,06 mil. lei, în creştere cu aproape 25,55% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. (ZF.ro)

4. Parlamentul Europeană votează astăzi o rezoluţie referitoare la statul de drept în România, după dezbaterile pe această temă pe care le-a organizat în februarie 2017, februarie şi octombrie acest an. Votul va avea loc astăzi, de la ora 12.00, ora Strasbourgului. (Economica.net)

5. România și Grecia au înregistrat în 2017 cel mai mic declin din UE al numărului de persoane cu risc de sărăcie, în urma transferurilor sociale, potrivit datelor publicate marți de biroul european de statistică, Eurostat. (Profit.ro)

6. Acţiunile Apple au scăzut luni la cel mai redus nivel din ultimele trei luni, după avertismente date de trei furnizori ai companiei referitoare la vânzările de iPhone-uri. (News.ro)

7. Marcel Lehel Lazăr, mai cunoscut ca “Guccifer”, a fost preluat de agenţii americani, urmând să stea 52 de luni după gratii în Statele Unite. (Money.ro)

 

Topics #revista presei #top news