1. Ministerul Transporturilor va primi anul acesta 11,66 miliarde de lei, cu aproape 55% mai mult decât a cheltuit în anul anterior, conform proiectului bugetului de stat pe 2019. În domeniul infrastructurii rutiere, mega-podul de la Brăila beneficiază de cea mai mare alocare de fonduri. Astfel, statul ar putea plăti anul acesta 362 milioane de lei pentru realizarea Golden Gate-ului peste Dunăre, proiect cu o valoare totală de 2 miliarde de lei. (Economica.net)

2. Banca Transilvania a urcat cu aproape 50 de locuri în clasamentul Brand Finance Banking 500 din acest an, cu o creștere de 39% a valorii de brand, până la 242 milioane dolari, și o creștere a ratingului de la A+ la AA. În schimb, băncile germane pierd 24% din valoarea de brand. Sistemul bancar islamic are o creștere de 20%, având în frunte băncile din Orientul Mijlociu, QNB fiind cel mai valoros brand din regiune. (Profit.ro)

3. Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială (CNSM) are programată luni o şedinţă extraordinară, prima din acest an. Aceasta a fost convocată de Banca Naţională a României (BNR), care a propus să se discute despre OUG nr. 114/2018, respectiv taxa pentru bănci. (Mediafax.ro)

4. Solicitarea unei țări baltice care la prima vedere pare cel puțin neverosimilă poate duce România în situația de a-și recupera tezaurul confiscat de ruși de mai bine de un secol. Estonia i-a reamintit Rusiei de vremurile ocupaţiei sovietice şi de încălcarea Păcii de la Tartu (1920). (Capital.ro)

5. Companiile românești pot obține acum mai ușor granturi între 1 și 5 milioane de euro. Acestea trebuie să aibă între 3 și 249 angajați și să fi fost profitabile în 2018, explcă Roxana Mircea, expert în fonduri europene și scheme de ajutor de stat. (StartupCafe.ro)

6. Romania va trece la moneda euro in anul 2024, dupa cum a promis premierul Viorica Dancila, iar Guvernul spune ca principalul risc pentru consumatori consta in cresterea preturilor pentru produsele de larg consum. Mai exact, in urma conversiei, poate avea loc o rotunjire in sus a preturilor in euro. (Ziare.com)

7. Operatiunea “Iceberg”, anuntata de Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) in loc de “La multi ani 2019!”, vizeaza companiile mari si, mai mult ca niciodata, multinationalele. Cum se deruleaza astfel de controale, pe ce perioada se pot intinde si cum trebuie sa se pregateasca reprezentantii companiilor pentru a intampina inspectorii Fiscului? “Ne asteptam la un 2019 dificil, miza fiind una ridicata”, spun avocatii specializati in domeniu. (Wall-Steet.ro)

 

Topics #titlurile zilei #top news